Șeful Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, condamnat DEFINITIV la 6 ani și 8 luni de închisoare. Potrivit unor surse, acesta nu s-ar afla în țară

Șeful Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, condamnat DEFINITIV la 6 ani și 8 luni de închisoare. Potrivit unor surse, acesta nu s-ar afla în țară
Ionel Arsene, fostul președinte al Consiliului Județean Neamț / Sursa FOTO: Facebook
Publicat: 10/03/2023, 16:53
Actualizat: 10/03/2023, 18:33

Ionel Arsene, președinte al Consiliului Județean Neamț și fost președinte al PSD Neamț, a fost condamnat vineri la 6 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel Brașov. Cum pedeapsa aplicată este mai mare de 3 ani, ea urmează să fie executată. Potrivit unor surse, Ionel Arsene nu se află în țară.

UPDATE ora 18:33: Polițiștii pun în executare, vineri seara, mandatul emis de instanță.

„ La data de 10 martie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au primit un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis pe numele unui bărbat de 51 de ani. Cel în cauză este condamnat de Tribunalul Bacău la o pedeapsă privativă de libertate, de 6 ani și 8 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, sentință rămasă definitivă prin decizia Curții de Apel Brașov. La acest moment se desfășoară activități specifice, în vederea depistării persoanei în cauză”, au transmis reprezenții Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

În prima instanță, la 8 aprilie 2022, Ionel Arsene fusese condamnat la 8 ani şi 4 luni de detenţie efectivă pentru corupţie de către Tribunalul Bacău.

„Solutia pe scurt: Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de inculpatul Arsene Ionel. Admite apelurile formulate de DNA Serviciul Teritorial Bacău şi inculpatul Arsene Ionel împotriva sentinţei penale nr. 96/D/06.04.2022 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul penal nr. 431/103/2018, pe care o desfiinţează cu privire la soluţia de condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de trafic de influenţă, faptă săvârşită în anul 2013, la omisiunea aplicării pedepsei complementare pe lângă pedepsele principale, la cuantumul pedepsei principale rezultante aplicate inculpatului, la conţinutul pedepsei accesorii aplicate inculpatului şi la cuantumul sumei confiscate de la inculpat (…) Menţine pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa apelată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, faptă săvârşită în luna iunie 2015, prevăzută de art. 291 alin.1 Cod penal, raportat la art. 6 şi art. 7 litera a din Legea nr. 78/2000”, se arată în minuta Curții de Apel Brașov publicată pe portalul instanțelor. 

Ionel Arsene nu mai este membru PSD după ce și-a anunțat autosuspendarea. După condamnare prin efectul Statutului partidului este exclus automat.

Trimis în judecată în 2018

Şeful CJ Neamţ a fost denunţat de fostul primar de la Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, zis „Pinalti“. Acesta a susţinut că i-ar fi dat lui Arsene, în 2013, suma de 100.000 de euro, pentru a interveni la conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate în tentativa de a-l „anihila“ pe preşedintele de la acea vreme al legislativului nemţean, Culiţă Tărâţă. În februarie 2018, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Ionel Arsene.

„În 2013, inculpatul Arsene Ionel, în calitate de deputat şi preşedinte al organizaţiei judeţene PSD Neamţ a unui partid politic, a primit de la o persoană, martor în cauză, suma de 100.000 de euro, pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală“, potrivit comunicatului DNA.

Anchetatorii au precizat că banii au fost remişi de martor într-un loc public, un restaurant din Bucureşti. Cum tentativa de „compromitere“ a şefului CJ nu a reuşit, Pinalti a cerut restituirea sumei, ar fi primit înapoi doar 20.000 de euro şi a făcut presiuni pentru recuperarea restului, dar demersurile nu au avut efectul scontat. A urmat denunţul, iar pe 19 ianuarie 2018, anchetatorii DNA a cerut magistraţilor de la Tribunalului Bacău arestarea preventivă a lui Ionel Arsene, acesta fiind pus în control judiciar.

Decizia a fost atacată de procurorii anticorupţie la Curtea de Apel Bacău, instanţă care a considerat că se impune arestarea preventivă, mandatul fiind emis pe 29 ianuarie 2018. Preşedintele CJ Neamţ a stat o vreme după gratii, apoi a fost plasat în control judiciar, iar pe 27 iunie 2018 a scăpat de orice măsură preventivă şi a revenit în viaţa publică şi politică.

Între timp, procurorii DNA l-au pus sub acuzare pentru o altă faptă de trafic de influenţă, din anul 2015, tot din vremea când era deputat în Parlamentul României. Ionel Arsene era suspectat că ar fi cerut de la un om de afaceri un procent de 5% din suma de 60 de milioane de lei, bani ce trebuiau alocaţi de Administraţia Naţională Apele Române pentru finalizarea contractelor pe care firma respectivă le avea în derulare cu administraţiile bazinale.

Banii remiși de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului București urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari.

„ La data de 31 iulie 2015, inculpatul Arsene Ionel, în aceeași calitate, a pretins de la reprezentantul unei societăți comerciale (martor în cauză) un procentaj de 5% din suma totală de 60.000.000 lei ce trebuia alocată de Administrația Națională Apele Române (A.N.A.R.) pentru finalizarea contractelor pe care firma respectivă le avea în derulare cu administrațiile bazinale.
În schimbul acestui comision, în perioada iulie – septembrie 2015, inculpatul Arsene Ionel și-a exercitat influența asupra unui coleg de partid, la vremea respectivă secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru a-l determina să facă demersuri în vederea alocării, de către A.N.A.R, a sumei anterior menționate, demersuri rămase însă fără rezultat”, potrivit comunicatului DNA.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Toți șoferii din România, obligați să plătească. Intră în vigoare pe 1 iulie pentru diesel...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×